Analiza ulei instalatii frigorifice

Analizele probelor de ulei se aseamănă cu cele ale probelor de sânge deoarece poţi spune foarte multe lucruri despre sistemul din care a fost prelevat dacă ştii cum să citeşti şi cum să interpretezi rezultatele probelor.

Furnizorii de ulei şi laboratoarele în care se efectuează analiza probelor de ulei ştiu cum se procedează, în schimb nu ştiu cum acele rezultate pot influenţa modul de funcţionare al instalaţiei frigorifice şi ce probleme pot apărea. Analiza uleiului trebuie efectuată la un laborator, în conformitate cu standardele limită de contaminare privind sistemele frigorifice deoarece acestea diferă faţă de cele pentru uleiul de motor sau de angrenaj. Există laboratoare specializate în efectuarea analizei probelor de ulei pentru sistemele frigorifice şi pot oferi rezultate în conformitate cu standardele limită de contaminare pentru aceste sisteme. Analizele ar trebui efectuate doar în astfel de laboratoare.

Problemele care apar la instalaţiile frigorifice şi la aparatele de aer condiţionat şi care pot fi detectate în urma unei analize de ulei sunt: contaminarea apei, conţinutul ridicat de acid (nu şi în cazul sistemelor cu NH3), contaminarea cu ulei de motor, cu ulei hidraulic şi de angrenaj, contaminarea cu alţi agenţi frigorifici, defecţiuni ale rulmenţilor compresorului etc.

Iată câteva dintre indiciile cu privire la problemele care pot exista în cazul instalaţiilor frigorifice şi al aparatelor de aer condiţionat:

  • scurgeri la garnituri şi la îmbinări
  • blocarea ventilelor
  • depuneri substanţiale de sedimente
  • durata scurtă de funcţionare a rulmenţilor compresoarelor
Analiza ulei instalatii frigorifice

Diferiţii agenţi frigorifici, diferitele tipuri de compresoare şi proiectul instalaţiei sugerează că rezultatele analizei probei de ulei trebuie examinate şi interpretate în conformitate cu configuraţia actuală a sistemului şi a componentelor pentru a trage concluziile potrivite.

Compania oferă consultanţă tehnică pe baza rezultatelor probelor de ulei. În urma acestei consultanţe se pot descoperi adevăratele cauze „ascunse” ale problemelor sistemelor şi putem găsi soluţii. Acest lucru ne poate ajuta să rezolvăm adevărata problemă a sistemului.

Va oferim servicii de

Analiza ulei instalatii frigorifice

Daca doriti sa discutati cu un specialist, o puteti face chiar acum. Completati formularul de contact si revenim in cel mai scurt timp la dumneavoastra.

021 332 08 48
office@ab-frigoconsult.ro
Str. Alunisului Nr. 164, Bucuresti

Vedeti ultimele noastre proiecte: